Dream Theater şi Myrath sunt primele trupe anunţate pentru ediţia pilot a festivalului I am the Rocker, ce se va desfăşura în perioada 4-5 iulie 2015 la Romexpo din Bucureşti. Festivalul va fi un loc de interacţiune pentru fanii rock-ului, unde, pe lângă muzica lor preferată, aceştia vor putea lua parte la numeroase tipuri de activităţi, bucurându-se de o experienţă totală şi o gamă largă de alternative de distracţie.
“Ştim că Romexpo nu reprezintă locaţia ideală pentru a petrece la un festival, însă este singura opţiune viabilă din interiorul Bucureştiului ţinând cont de activităţile extra pe care le-am planificat, precum şi pentru publicul numeros pe care îl aşteptăm. Vom compensa prin distracţiile oferite în plus, prin line-up-ul de excepţie pe care îl avem deja pus la punct şi prin premiera faptului că nu va mai trebui să plătim cel puţin 6 lei pentru a ne răcori pe o vreme toridă, apa plată fiind gratuită”, a declarat Mohi Younes, managerul Phoenix Entertainment.
Dream Theater, legendele rock-ului progresiv, se reîntorc în ţara noastră după concertul pe care l-au susţinut în 2014 în Bucureşti, promiţând fanilor din România un show de 3 ore cu un setlist special ce va include cele mai bune piese ale trupei.
Myrath, trupă de rock progresiv originară din Tunisia, s-a remarcat în cei 14 ani de activitate prin sound-ul aparte şi prin felul ingenios în care au îmbinat riff-urile de metal cu armoniile specifice prog-ului şi cu elemente orientale sau originare din ţara lor natală.
Comentarii
Trimiteți un comentariu