Mihai şi Sorin, foştii componenţi ai trupei Akcent spun că au încercat să vorbească cu Adrian Sînă, însă nu au ajuns la niciun rezultat. Cu toate astea, au declarat că sunt dispuşi să facă primul pas spre împăcarea cu fostul lor coleg.
“Şi eu şi Mihai ne dorim să ne împăcăm cu Adi. Ne pare rău că s-a ajuns până aici şi, în mod cert, noi ne-am dori lucrul asta, dar, na!… nu ştim ce o să se întâmple! Şi noi am vrea acelaşi lucru, fără doar şi poate. Însă noi am avut o întâlnire în care am încercat să ne înţelegem. Din păcate, niciuna dintre cerinţele şi dorinţele noastre nu a fost luată în considerare. Absolut niciuna! Dacă ar există vreo şansă şi s-ar înfăptui lucrul asta, nu aş avea nicio problema să facem noi primul pas spre împăcare. Nu suntem mândri, n-avem probleme de genul ăsta. Cu mare drag suntem deschişi pentru discuţii, oricând. Chiar am putea să îl contactăm noi să îi spunem lucrul acesta, dacă ar fi aşa”, a declarat Sorin.
Sursa: www.1music.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu